PSD nu dă nicio șansă ”guvernului Ciucă” și îl invită pe Klaus Iohannis la negocieri: ”Principala direcție ar putea fi un guvern de specialiști, apolitic”

PSD nu dă nicio șansă ”guvernului Ciucă” și îl invită pe Klaus Iohannis la negocieri: ”Principala direcție ar putea fi un guvern de specialiști, apolitic”
PSD nu dă nicio șansă ”guvernului Ciucă”
Publicat: 30/10/2021, 18:17
Actualizat: 30/10/2021, 18:20

Prin vocea senatorului Lucian Romașcanu – purtătorul de cuvânt al partidului – social-democrații îl invită pe Klaus Iohannis să se așeze, din nou, la masa negocierilor pentru ca România să aibă un executiv apolitic, format din specialiști, până la organizarea unor alegeri anticipate.

PSD nu dă nicio șansă de a trece prin Parlament guvernului propus de Nicolae Ciucă – în condițiile în care nici USR și nici AUR nu vor vota, așa cum au anunțat -, iar acum transmite că este rândul președintelui României să aibă o implicare activă.

”Nu merge așa. Am fost deschiși, am trimis proiect pentru program de guvernare, am zis că suntem dispuși să intrăm cu miniștri, am propus guvern de tehnocrați, dar nimic nu s-a întâmplat.  Mingea se pare că se întoarce în terenul domnului Iohannis, care ar trebui totuși, să participe activ la negocieri, din perspectiva de mediator și să rezulte o majoritate, din toate chestiile astea”, a declarat Lucian Romașcanu la B1 TV.

De asta alegerile anticipate sunt o soluție. Evident, nu acum, ci în primăvară. Dacă luăm 45%, foarte bine, înseamnă că atât merităm”

Lucian Romașcanu

Lucian Romașcanu: ”Soluția pe termen scurt cu domnul Ciucă se pare că este epuizată”

Social-democrații nu văd în guvernul propus de Nicolae Ciucă o formulă viabilă, fiind de părere că o astfel de soluție este deja ”epuizată”.

Klaus Iohannis poate să dizolve Parlamentul României, dacă ”guvernul Ciucă” nu va trece, însă există și varianta de a veni cu o altă propunere de premier desemnat. Dar trebuie să fie ”în serios”, avertizează social-democrații.

”Soluția pe termen scurt cu domnul Ciucă se pare că este epuizată, vedem ce alege președintele, care poate să dizolve Parlamentul, dacă pică și Guvernul Ciucă sau vine cu altă nominalizare, dar de data asta chiar să fie în serios, să ne strângem toți la masă, vedem cum ieșim de aici. Principala direcție ar putea fi un guvern de specialiști, susținut de toată lumea, pe un termen limitat și atunci lucrurile sunt destul de clare”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al PSD.

Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×